Melodia ,,Thunderstruck”, a celor de la AC/DC, a fost folosită pentru a îmbunătăţi efectul unui tratament anti-cancer. S-a dovedit că piesa de pe albumul ,,The Razor’s Edge” (1990) are rolul de a forţa activarea substanţelor chimice utilizate în scop medicinal, pentru a putea fi acoperite cu un înveliş de plasmă, care le măreşte rezistenţa în lupta dusă împotriva celulelor umane bolnave.
,,Până acum, am putut acoperi particulele numai pe jumătate, lăsând cealaltă jumătate expusă. La un moment dat, ne-a venit ideea să folosim un difuzor, pentru a rezolva această problemă. Astfel, în momentul în care l-am pornit, frecvenţele haotice ale vibraţiilor au determinat particulele să se activeze şi să poată fi, astfel, acoperite cu un strat omogen de plasmă”, susţine Nico Voelcker, profesor în cadrul Universităţii din Australia de Sud.
,,Crusta a fost obţinută prin agitarea particulelor cu ajutorul piesei Thunderstruck, cântată de AC/DC. Învelişul rezultat a avut rolul de a încetini avansarea medicamentului în organism, efect corelat cu numărul de straturi aplicate, care a variat de la două la peste o sută”, precizează membrii echipei coordonate de Voelkel, în articolul publicat în luna februarie, în revista ,,ACS Applied Materials&Interfaces”, cu o ocazia realizării acestei cercetări.
Sursa: youtube.com/ acdcVEVO
Melodiile celor de la AC/DC nu sunt benefice doar pentru oameni. În anul 2011, un operator de turism din Australia a descoperit că rechinii sunt mult mai calmi dacă ascultă piese precum ,,Yo Shook Me All Night Long” sau ,,Back in Black”, la difuzoare amplasate în mediul subacvatic.
Sursa: teamrock.com
Vă mai recomandăm şi LEGĂTURA dintre ”sataniştii” iubitori de heavy metal şi fanii muzicii clasice. Descoperire neaşteptată făcută de oamenii de ştiinţă – VIDEO
Pentru prima dată, o formaţie de heavy metal este arhivată la Biblioteca Congresului din SUA